ESTI HAOS!

Duminică. Ploaie. Cafea. Cafele. O țigară. Un pachet de țigări. Muzică. Geamuri ude. Un serial în torrent. Căldură. Noi. În sfârșit.

E duminică. Am deschis timid un ochi mai târziu ca până acum. M-am uitat la ceas, 12:15. De când nu mai făcusem asta, aproape că am și uitat. Sincer, îmi era dor. Oboseala își spunea cuvântul, la fel și nopțile pierdute, la fel și ora matinală la care mă tot trezeam de câteva săptămâni. Acum sunt bine. Poate o mică durere de cap mă încearcă, o simt, acolo departe dar o simt. Deschid și celălalt ochi, îmi folosesc ambele mâini și ridic ușor telefonul, apoi încep să butonez, încep cu lucrurile normale, firești pe care le face oricine în ziua de azi când se trezește, mă uit la mesaje, friend requests apoi notificări. În oridinea asta.

Îmi fac curaj, mă ridic din pat deși era așa cald acolo, am zis că nu vreau să îmi pierd singura mea zi liberă din saptămână dormind. Nu văzusem până atunci ce era afară. Ploua cu găleata. Asta este ziua mea de stat în casă și lenevit. Mă întorc în pat, o sărut abuziv până deschide ochii ușor, după care adoarme. Sunt fericit!

O las să doarmă, nu vreau să îi stric și ei ziua de duminică așa cum mi-a stricat-o mie ploaia. Îi place să doarmă, poate o obosesc eu prea tare, sau poate o plictisesc atât de mult încât preferă să doarmă, m-am gândit și la lucruri mai rele, sper să mă înșel totuși. Merg să îmi fac o cafea, pe care o savurez cu primul croissant și primele trei țigări una după alta. Îmi mai fac încă una, așa mă trezesc cel mai bine dimineața, mirosul cafelei și o muzică bună în căști. Hmm, muzică bună pentru mine, ascult multe melodii comerciale și chiar mă regăsesc în ele, alții îmi spun că sunt nebun dar este o terapie. Am rămas fără țigări, la ce vreme e afară, refuz să mai ies, are și ea țigările ei dar nu știu dacă să îi abordez pachetul.

Deschid laptopul, îmi aduc aminte că mai am ceva de făcut pentru job, timp în care încep să îmi downloadez un serial. Totuși îmi e frig, nu știu dacă centrala mai face față sau e pur și simplu oboseala mea. Telefonul nu mi-a sunat deloc în dimineața asta. De când nu mi s-a întâmplat.

Cred ca e timpul să mai dorm …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *