MASS MARKET LOVE

O să îți dai seama într-o zi, când va fi prea târziu, cine și cât te-a iubit mai mult, cine a trăit prin tine și cine ți-a fost aproape chiar dacă nu a știut să îți arate. Va veni momentul când vei înțelege că tot ce-i frumos repede trece și vei vrea să te întorci la momentele frumoase dar o să fie prea târziu. Vei înțelege că certurile zilnice și geloziile nu înseamnă răutate sau lipsă de încredere, ci doar o iubire dusă la extrem și neînțeleasă de tine.

Unele persoane, așa cum ești și tu, vor înțelege adevăratele sentimente fix atunci când sunt deja pierdute și cel mai important semn este atunci când începi să compari. Ce ai avut, ce ai acum și ce speri că vei mai avea. Practic, tu, o să fii de neînțeles mereu, un caracter pe cât de puternic, pe atât de greu de digerat pentru o persoană care caută afecțiune. Îți spune asta și nebunia din ochii tăi. Vei înțelege asta și tu, cu cât pășești mai multi în viitor, cu atât îți vei dori mai mult să te întorci la trecut. Dar trecutul nu o să te mai vrea. Trecutul va avea un prezent, unul care pe tine te doare. Poate că și acest trecut la vremea lui a vărsat lacrimi, dar lacrimile alea se vor transforma într-o zi în mii de zâmbete colorate, zâmbete pe care ai avut ocazia să le vezi în fiecare dimineață și noapte înaine de somn, zâmbete de copil care îți aduceau liniște fără ca măcar să îți dai seama, zâmbete care au fost doar ale tale și nu ai știut să le ții aproape. Acum sunt zâmbetele altcuiva, cineva care știe să le aprecieze, care nu ratează niciun moment să facă asta și care stoarce fiecare fărâmă de iubire.

Într-o zi, o să îți dai seama că nimeni nu te-a mai iubit așa, că nici tu nu ai mai iubit pe nimeni așa și că doar voi doi la momentul respectiv erați cei care reușeați să mutați munții din loc.

Nu sunt rău, nu îți voi dori răul atunci, sunt doar ușor de iubit și neînțeles de tine. Așa că nu vărsa lacrimi dacă citești asta, varsă fiecare firimitură de iubire cât încă mai ai pentru cine, iartă, uită, speră la mai mult și va veni momentul când vei realiza că ai făcut alegerea corectă.

Pace!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *